Astra a învins Steaua cu 2-1 (0-1), în etapa a 14-a din Liga I, grație a două goluri reușite de Georgian Păun. Venită în minutul 90, cea de-a doua reușită a eroului prahovenilor a pus bomboana pe coliva unei echipe oaspete la care superficialitatea s-a îmbinat cu modestia mijloacelor de exprimare.
Steaua a speculat fără remușcări timorarea gazdelor, care în prima repriză n-au putut fi aduse pe linia de plutire nici măcar de agitația tribunelor arhipline. Kapetanos a deschis scorul în minutul 17, dintr-o centrare a lui Szekely, în cadrul unei scheme pe care steliștii o mai încercaseră de câteva ori în primul sfert de oră. Era Astra - Steaua 0-1, iar accidentarea lui Pleșan, survenită în minutul 11, părea să nu afecteze jocul oaspeților.