"Vrem să aducem jucători noi la echipa națională", a susținut Anghel Iordănescu, selecționerul României, la conferința de presă organizată cu prilejul amicalului cu Italia de pe 17 noiembrie. În ciuda declarației acestuia, deși discutăm despre un simplu meci amical, Iordănescu a convocat fotbaliști a căror prezență la lot e greu de explicat cu argumente și continuă să evite unii dintre cei mai în formă români. Bogdan Stancu nu lipsește de la lot deși a înscris un singur gol în acest sezon pentru modesta Genclerbirligi (locul 14 în Turcia), iar Andrei Prepeliță continuă să adune convocări deși e mai mult rezervă în Bulgaria, la Ludogoreț.
Pe ei nu îi vede nimeni? Trei super jucători tineri ignorați de Anghel Iordănescu pentru amicalul cu Italia