Victor Pițurcă a găsit deja soluția pentru înlocuirea lui Ovidiu Petre, care va pleca la Al-Nasr. Îl va lua pe Andrei Mureșan de la Gloria Bistrița, jucător care e dorit și de rivala CFR Cluj.
Gabi Mureșan e un jucător lansat de Sabău la Gloria Bistrița și care a ajutat-o ulterior pe CFR Cluj să câștige două titluri în Liga I. Tot Sabău l-a promovat și pe un alt Mureșan, culmea, care poate evolua atât ca mijlocaș defensiv, cât și ca fundaș central și care e la mare căutare în Liga I. Acesta este Andrei Mureșan de la Gloria Bistrița.
Victor Pițurcă pregătește foarte meticulos revenirea sa în Ghencea. A luat în calcul pierderea lui Ovidiu Petre, care se va duce la Al-Nasr, și deja se gândește să-l transfere pe Andrei Mureșan. „Piți știe că Ovidiu și-a manifestat dorința să plece de la Steaua. El crede că mijlocașul defensiv al bistrițenilor este jucătorul perfect care ar putea evolua în locul lui Ovidiu Petre. Mureșan are un fizic asemănător cu cel al fotbalistului stelist. Din câte știm, el se află în ultimul an de contract cu Gloria Bistrița", ne-a spus un apropiat al selecționerului.
Piți a găsit înlocuitor pentru Ov. Petre! Steaua vrea și ea un Mureșan!