Victor Pițurcă nu a închis niciun ochi aproape toată noaptea după umilitoarea înfrângere cu Lituania. Acest gen de reacție este una normală pentru cei care îl cunosc bine pe selecționer. Întotdeauna după un meci, dar mai ales la înfrângere, Pițurcă retrăiește cele petrecute pe teren. După ceea ce s-a întâmplat cu Lituania, i-a luat aproape o noapte întreagă să închidă ochii. Apropiați de-ai selecționerului susțin că acesta a ajuns în cameră abia spre dimineață, iar ieri la prânz, la refacerea tricolorilor, a părut absent. Imediat după antrenamentul de recuperare, Pițurcă s-a văzut cu Ionuț Lupescu, provocând o discuție pe seama cauzelor care au dus la neverosimilul scor înregistrat la finalul întâlnirii cu Lituania.