Tricolorii au intrat cu 2-1 la pauză, rezultat care ne dădea speranțe pentru o victorie ce ar fi șters multe păcate. Pițurcă a intrat destul de agitat în cabina jucătorilor și a reproșat lejeritatea de la faza în care Ribery a reușit să reducă din handicap. „E inadmisibil să fiți ca niște jaloane. Trebuia oprită faza de la 25 de metri, nu să ajungă ăla singur în careu, ca în curtea școlii", le-a reproșat Piți jucătorilor. Selecționerul nu a insistat asupra erorilor din prima repriză, încercând să nu pună presiune inutilă pe jucători, dar le-a cerut să respecte strict indicațiile din repriza secundă.
Pițurcă la pauza meciului: „Îi prindem pe contraatac!”