Mai bine de o jumătate de oră a alocat ieri Victor Pițurcă exersării loviturilor de la colțul terenului.
În rolul de unic executant s-a aflat Florentin Petre. Tricolorii au repetat mai multe scheme, în urma cărora s-a desprins idea că România va fi mult mai îndrăzneață la cornere decât a fost cu Franța. Doar Chivu, care are probleme cu umărul, și Raț, care nu e un bun săritor la cap, vor rămâne la mijlocul terenului, restul acestora fiind postați pe poziții avansate.