„Un meci cu Liverpool nu trebuie ratat sub nicio formă", asta pare să fi fost deviza fiecăruia dintre cei aproximativ 17.000 de steliști ori microbiști de pe Ghencea. A fiecărui puști cu însemnele Stelei la gât, a fiecărui adolescent ce s-a visat măcar o dată Gerrard ori a fiecărei doamne ori domnișoare venite la stadion mai mult din spirit de solidaritate cu prietenii ori soții lor. Dintr-un spirit de avenură pe care doar o asemenea partidă îl putea stârni. Cu o oră înaintea fluierului de start, erau doar câteva mii. Galeria, plus alți câțiva prieteni de-ai ploii tocmai repornite peste Capitală. Când mai erau doar cinci minute, Ghencea arăta a Ghencea de altădată. Tocmai când ploaia se întețise. Și nu-și spuseseră încă ultimul cuvânt. Ghencea se umplea, era aproape plină. Și au tot venit până la pauză. Și după aceea. Cu toții fani ai culorilor roș-albastre, ai spiritului regăsit odată cu repatrierea lui MM Stoica, ai unei victorii istorice.