O mână de legitimați, un singur bazin, însă doi calificați la Jocurile Olimpice. E miracolul unui sport pe cale de dispariție în România: săriturile în apă.
Complexul Lia Manoliu. Un culoar îngust ne poartă pașii către locul în care câteve neoane luminează o hală cu aspect de întreprindere comunistă. Salteaua, bureții, rampa, schelele, plasa amintesc de vremea bunicii. Aici se pregătesc doi dintre sportivii ce ne vor reprezenta la Beijing, Ramona Ciobanu și Constantin Popovici.