Gică Popescu este românul cu cele mai multe meciuri în Ligă. „Baciul" spune că Champions League s-a schimbat mult față de perioada în care era el jucător. De câteva zile, ProSport și-a propus să facă o retrospectivă a Ligii Campionilor, competiția vedetă de pe continent. Pentru a prefața sezonul ce va debuta marți, unul în care vom avea două echipe în grupe, am contactat foștii jucători români a căror prezență nu a trecut neobservată. Dincolo de trecutul său impresionant, Gică Popescu are în palmares și un record: este fotbalistul român cu cele mai multe prezențe în Liga Campionilor. Și se mândrește cu asta, deși spune că pe vremea lui competiția nu era la fel de grandioasă.