Obișnuia să facă drumeții prin Carpații României și își desena traseele pe ultima pagină a caietelor din geanta de liceean cu chef imens de aventuri. A pornit ca o pasiune, dar a devenit, după 20 de ani, un mod de viață. „Am prins gustul, e un microb de care nu vreau să scap", deschide prima filă a albumului cu aminitiri Justin. Astăzi, la 38 de ani, Justin Ionescu se numără printre alpiniștii "puri" din România - așa se numesc în branșă cei care efectuează ascensiunile fără oxigen suplimentar și fără șerpași. Justin este singurul român, care s-a cățărat pe două vârfuri de peste 8.000 de metri într-un singur an (2014): Sishapangma (8.027 m) și Cho Oyu (8.201 m) din Hymalaya.
PORTRET | Viață de alpinist la 8.000 de metri și -20 de grade Celsius. De la slănina afumată și zăpada topită pentru hidratare, la partenerul de încredere și riscurile acceptate. Performanța lui Justin Ionescu