Mijlocașul Stelei a primit un cadou în preajma sărbătorilor de iarnă, și anume, nașterea primului său copil, pe nume Natalia Maria. Îi lipsește familia, dar spune că internetul îl ajută să treacă mai ușor peste aceste trăiri.
Mijlocașul Stelei a primit un cadou în preajma sărbătorilor de iarnă, și anume, nașterea primului său copil, pe nume Natalia Maria. Îi lipsește familia, dar spune că internetul îl ajută să treacă mai ușor peste aceste trăiri.
Andrei, ești un fan al cantonamentelor la munte?
Nu neapărat, dar sunt foarte utile. Am fost și anul trecut la Govora, cu Universitatea Craiova.
Cât de greu este pentru un fotbalist să alerge în fiecare zi opt kilometri prin zăpadă?
Foarte greu, dar dacă ajungem în camere și spunem că suntem rupți, înseamnă că antrenamentul a mers bine. Eu nu mă plâng de condiții, știu pentru ce am venit aici și voi munci foarte mult să mă pun la punct cu pregătirea fizică.
Ți-e dor de minge?
Sincer, nu mă gândesc la așa ceva. O să avem timp pentru jocul cu mingea în Antalya, când cantonamentul va decurge altfel. Eu, în mod special, am nevoie de pregătirea asta la munte pentru că în vară m-am antrenat singur și am pierdut din ritm. Acum trebuie să trag tare ca să fiu în rând cu colegii mei.
Dar de fetița ta?
Îți dai seama că îmi lipsește foarte mult. În prima zi aici am simțit sentimentul ca fiind mai puternic, dar am văzut-o pe internet, am vorbit cu soția și totul e ok. Ea este mică acum, nu își dă seama că nu sunt lângă ea, când va cre
Prepeliță suferă de dor și de oboseală în Poiană, dar un singur gând îl alină:** „Vom fi mai buni după pregătiri!”