Un eveniment neobișnuit a tulburat ieri liniștea cantonamentului naționalei din Belek.
Ovidiu Petre s-a lovit destul de serios la genunchiul drept, mijlocașul lipsind de la antrenamentul de aseară. De altfel, însuși Fane Iovan l-a sfătuit să nu forțeze, mai ales că fotbalistul acuza dureri.
Totul s-a petrecut dimineață, când tricolorii au acceptat provocarea jurnaliștilor și au încins un amical la volei pe plajă, câștigat fără prea mari bătăi de cap de națională, care i-a învins cu 3-1 pe reprezentanții mass-media.
Singurul „șifonat" în urma duelului a fost tocmai „Sârmă", fotbalistul având de suferit în urma unui contact mai dur cu un cameraman.
S-au axat pe alte sporturi!
De altfel, cantonamentul naționalei arăta mai mult ca o tabără de polisportivi. Fotbaliștii au încercat la malul mării absolut toate sporturile care se puteau juca pe terenurile amenajate în complexul hotelier unde au fost cazați. Preferatul tuturor a fost voleiul pe plajă, stelistul Bănel Nicoliță și timișoreanul Marius Popa fiind cei care au dat tonul jocului la fileu, ca apoi zilnic echipe formate din componenții lotului să se dueleze pe nisipul