A 23-a ediție a Campionatului Mondial de handbal feminin debutează vineri seara, de la ora 20:00, cu partida dintre Germania și Camerun, care va avea loc în grupa de la Leipzig. Tot interesul nostru este setat însă spre Vestul Germaniei, la Trier, acolo unde se află deja cantonată naționala României. Prima reprezentativă, condusă la al doilea Mondial consecutiv de un selecționer străin, este singura națiune din lume care a participat la toate edițiile de pânbă acum. Ne așteaptă 17 zile de adrenalină totală, sperăm noi și cu România prezentă la Hamburg, acolo unde vor avea loc finalele.
Prezentarea Campionatului Mondial de handbal feminin. România a ajuns în Germania poate cu cea mai tânără poartă din istorie, dar și cu 12 fete care au jucat și la Campionatul European din 2016. Marea absență, marea dilemă, obiectivul, recordul și jucătoarele cheie ale naționalei