John Terry, căpitanul lui Chelsea și al naționalei Angliei, nu este numai un foarte bun jucător, ci și un mare cuceritor. Recent, el a dat o mare „lovitură" în afara gazonului: a lăsat-o însărcinată pe logodnica lui Bridge, prietenul și vecinul său.
„M-am certat cu iubita mea. Poate pui și tu o vorbă bună să ne împăcăm", i-a spus Bridge lui Terry anul trecut. Actualul jucător al lui Manchester City se baza pe faptul că Vanessa Perroncel, iubita sa, este prietenă bună cu soția lui Terry. Însă planul s-a dovedit a fi în cele din urmă falimentar. Căpitanul lui Chelsea a început de atunci o relație cu modelul francez în vârstă de 28 de ani, lăsând-o chiar însărcinată. Copilul nu a mai venit pe lume, pentru că Terry s-a ocupat personal de acest aspect. A făcut în secret aranjamentele pentru întreruperea de sarcină. Totul a ieșit însă la iveală la începutul acestui an, deși Vanessa a semnat un acord de confidențialitate prin care s-a obligat să nu recunoască relația dintre ei.