În cele două sezoane în care a ratat Europa, Rapid a pornit de fiecare dată ca din pușcă, dar s-a stins mai repede decât un foc de paie. Și anul acesta startul este perfect, dar Șumudică vrea să-și ia măsuri pentru ca Legea lui Murphy să nu se mai aplice.
Sezonul 2008-2009. Pe banca „feroviarilor" stă Jose Peseiro, iar echipa face scor în prima etapă cu Gloria Bistrița, 3-0, și este liderul campionatului. „Joga bonito" și statutul de favoriți la titlu mai continuă două săptămâni, timp în care Rapid le mai învinge pe Farul și CFR, dar totul se duce de râpă în etapa a patra, când pierde cu 2-1 la Galați, adică adversarii de peste două etape. Campionatul s-a terminat însă cu un dezastru, Peseiro demis, iar Rapid pe locul 8.