Românii scriu istorie în fotbalul din Arabia Saudită.
Al-Hilal, echipa lui Olăroiu și Rădoi, a obținut, aseară, primul trofeu al sezonului, după o finală a Cupei Coroanei Prințului care a necesitat prelungiri. Alb-albaștrii au răpus abia în minutul 117 opoziția celor de la Al-Shabab, aceeași echipă care îi oprise pe elevii lui „Kuzmen Ulariu", la lovituri de departajare, în semifinalele Cupei Faisal, un fel de Cupa Ligii prin Europa.
Pentru Rădoi, este primul trofeu câștigat în Arabia Saudită. Olăroiu nu a participat la festivitatea de premiere, plecând furios spre casă după ce polițiștii au interzis, într-o primă fază, intrarea jucătorilor de rezervă pe teren, la sfârșitul meciului.
Pot primi 100.000 de euro
Obiectivele nu se opresc însă aici. Mai sunt doar patru etape din campionat, pe care Al-Hilal îl conduce, e drept, la mare luptă cu Al-Ittihad, iar pe 10 martie urmează debutul în Liga Campionilor Asiei, primul meci acasă, la Riad, în compania iranienilor de la Saba Qom. Bucuria este mare pentru românii de la Al-Hilal, pentru că, deși s-au promis câte 21.000 de euro de persoană pentru succes, foarte probabil suma va fi mult mai mare, putând ajunge chiar până la 100.000 de euro.
Ca de obicei, toți prinții și șeicii din Consiliul de Conducere vor fi onorați să contribuie financiar la premierea celor care au adus trofeul.
Primul trofeu pentru Rădoi la Al Hilal! Transmite-i un mesaj