Steaua a disputat deja patru meciuri de pregătire în acest an și, ținând cont de absențele din lot în perspectiva partidelor următoare de verificare, se pot trage deja primele concluzii.
Marius Lăcătuș a reușit cu ajutorul lui Mihai Stoica și al lui Narcis Răducan să-i integreze pe majoritatea fotbaliștilor cumpărați de Gigi Becali de la Urziceni. Era una dintre misiunile ce trebuiau îndeplinite. „Nu vreau să râdă lumea de mine că am transferat cei mai buni jucători de la Urziceni și că am luat țeapă. Făceți în așa fel să joace, că nu am dat degeaba o groază de bani pe ei", a fost rugămintea patronului către stafful tehnic înainte de a pleca în Antalya. Din cei șapte jucători cumpărați în toamnă de la Unirea, Apostol a plecat, Onofraș e rezervă, iar ceilalți cinci deja au statut de titulari. În tur, doar Ricardo reușise să se impună în primul „11".
Dacă Lăcătuș a reușit implantarea în primul „11" a fotbaliștilor de la Urziceni, nu același succes l-a avut în remedierea carențelor de la fazele fixe din defensivă. În tur, echipa a luat 90% din goluri din astfel de situații, și același lucru s-a repetat și în Turcia.
Marinescu e principalul câștig la mijloc
În rest, Lăcătuș continuă și în retur să meargă pe același sistem de joc, 4-2-3-1, în care pare să se fi sudat cuplul de mijlocași centrali Ricardo-Marinescu, fiecare având roluri puțin diferite, în sensul că brazilianul trebuie să întrerupă orice atac advers, în timp ce „nea Puiu Călinescu" - Marinescu trebuie să constr
ProSport a analizat jocul Stelei din al doilea stagiu din Turcia! Vezi concluziile!