Îi tot aud pe jucătorii cu care vorbesc că e teroare în cantonamentele astea de iarnă. Am vrut să văd și eu cum e și dacă rezist unei zile întregi de antrenamente. L-am rugat pe Ilie Stan să mă primească la pregătirile Victoriei Brănești și, iată-mă! Sunt lângă Florentin Petre și intru în vorbă cu fostul dinamovist. "Florentin, ești cam supărat. Nu mai ești zâmbitor ca la 20 de ani", arunc prima glumă, dar răspunsul vine sincer și fără zâmbetul pe buze: „Sunt frânt, crede-mă. Coach (n.r. - Ilie Stan) ne-a alergat zilele astea de ne-a rupt și suntem de-abia la început. I-am și spus că sunt cele mai dure antrenamente pe care le-am făcut în ultimii patru ani". L-am privit puțin uimit și mi-am zis: „Hai, mă, că n-o fi dracu'' atât de negru!" „Gata, ești pregătit?", se aude vocea lui Ilie Stan. „Normal", zic eu încrezător. Și mă duc spre autocar. Porția de încălzire: 2,5 kilometri! Ajung la începutul traseului de 2,5 kilometri, iar stretching-ul matinal mă ajută să mă dezmeticesc. Începem alergările, iar după un kilometru, când dau primele semne de oboseală, jucătorii mă iau la mișto: „Slăbuț, de-abia am început! Nici nu am ajuns la linia de start". După încă un kilometru și jumătate ne întâlnim cu Ilie Stan și secunzii săi. „E greu?", vine întrebarea tehnicianului. „Da", zic eu respirând greu. „Cred că ar fi bine să mă urc în mașină și să merg la cealaltă linie", vine propunerea mea, însă mă lovesc de un refuz ferm: „Ai vrut antrenament, primești antrenament. Nu urci în nicio ma