Finalul sezonului 2009-2010 din fotbalul românesc a întărit impresia generală că grupările mari din București continuă să piardă teren în fața cluburilor din provincie, care compensează absența cărții de vizită cu investiții masive, mult peste puterile de moment ale „granzilor".
Pentru o imagine mai clară a direcției în care a luat-o fotbalul nostru, ProSport a lărgit cadrul general și a ilustrat grafic evoluția în perioada 2000-2010 a celor șapte echipe care, în acest moment, domină campionatul.
Un brand în declin
Steaua. Chiar dacă nenumărații săi suporteri vor obiecta, gruparea din Ghencea e acum un brand în declin. Încă este cea mai populară echipă din România, dar obrazul subțire se ține cu rezultate bune. Iar aici Steaua stă prost. Roș-albaștrii au înlocuit performanțele cu scandalurile, vedetele de pe teren cu ieșirile unui patron adesea iresponsabil, iar politica de marketing și de PR e la pământ. Rămâne de văzut dacă Victor Pițurcă va reuși să redreseze o corabie în derivă.