Valentin Lazăr (24 de ani) a avut poate cea mai bună săptămână din cariera lui. Joi, în meciul de Cupă cu Chindia (5-0), fotbalistul a înscris primul său gol oficial în tricoul lui Dinamo. Duminică, împotriva celor de la FC Brașov (2-1), fostul „student" a marcat din nou, de data asta, prima reușită în Liga I. Lazăr pare că și-a câștigat locul de titular în formația lui Stoican, iar publicul l-a adoptat destul de repede. Mijlocașul nu se ferește de niciun contact, pune osul și aleargă foarte mult, chiar dacă în unele momente pare un pic dezorganizat în joc. ProSport a vorbit ieri cu mijlocașul, care a recunoscut că, prin transferul său la Dinamo, și-a îndeplinit un vis: „În copilărie, idolul meu era Dănciulescu. Nu credeam că o să joc alături de el. Când eram la Chimia Brazi, în liga a treia, mă gândeam că o să ajung în Liga I, dar nu la o echipă așa mare precum Dinamo".
Puștiul s-a făcut mare! FOTO În urmă cu 11 ani s-a pozat cu idolul său: „Astăzi, ne schimbăm în același vestiar și sunt onorat”