Mirel Rădoi s-a accidentat extrem de grav în minutul 20 al meciului de aseară.
Căpitanul stelist s-a lovit cap în cap cu Raț la o fază de atac a naționalei României, fiind scos cu targa de pe gazon, după ce și-a pierdut cunoștința. Lui Rădoi i-a fost bandajată apoi fața și a fost transportat de urgență la spital. În urma examinărilor medicale la care a fost supus, s-a stabilit că fotbalistul a suferit atât o fractură nazală, cât și o fractură a osului zigomatic al pometelui.
La pauză, căpitanul Stelei a revenit la stadion pentru a-și încuraja coechipierii, iar imediat după meci s-a întors la spitalul din Zürich pentru a fi supus unei intervenții chirurgicale. „I-am strigat de două ori lui Mirel să lase mingea aia, dar nu m-a auzit!", a explicat, după meci, Răzvan Raț, care s-a ales și el cu capul spart în urma duelului cu coechipierul său.