Oltchim a suferit, sâmbătă, prima înfrângere în Grupa C a Ligii Campionilor, scor 26-27 cu Zvezda, și a ratat pentru moment calificarea matematică în grupele semifinale. Chiar dacă a pierdut, trupa lui Radu Voina se menține în pole-position.
Handbalistele românce aveau nevoie de un punct în Rusia pentru a lichida conturile în prima fază a competiției. Chiar dacă a fost condusă de Zvezda toată partea secundă, Vâlcea a avut în final câteva situații favorabile pentru a schimba cursul meciului în favoarea ei, dar nu le-a fructificat. „Oltchim s-a bătut singură. Nu am știut să ne folosim atuurile. Nu trebuie însă să dramatizăm după această înfrângere", a reacționat președintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu. Oficialul vâlcean a identificat și cauza pentru care reprezentanta țării noastre a pierdut: „Am ratat patru aruncări de la șapte metri, iar la acest nivel înseamnă foarte mult. Totul ține de stăpânirea de sine. Poate că una-două ocazii se mai pot irosi. Ce este peste, poate cântări decisiv".