Rapid a uimit lumea fotbalului românesc în acest sezon după ce a scos la suprafață din propria pepinieră o serie de jucători care au făcut față cu brio rigorilor primului eșalon și, mai mult, au dus echipa în lupta pentru titlu, atunci când nimeni nu mai dădea formației nicio șansă.
Viitorul nu sună deloc rău, și asta pentru că grădinița Rapidului pregătește în continuare noi surprize. O nouă generație de jucători talentați se antrenează la ProRapid pentru a călca pe urmele lui Buga, Spadacio și Iencsi.
Mădălin Martin, un puști de doar 17 ani din Peretu, județul Teleorman, a fost adus de Iosif Damaschin, antrenorul care se ocupă de copiii Rapidului, în urmă cu doi ani, iar acum este unul dintre cei mai buni juniori ai Giuleștiului.
Rapid își asigură viitorul:** După Răduță, Ioniță și Dobroiu, alți tineri vor fi promovați la echipa mare!