Giuleștiul fierbe înaintea derby-ului cu Steaua, care se va juca cu casa închisă. Chiar dacă Rapidul este într-o situație delicată, având șanse minime să mai prindă Europa League, suporterii din Grant vor să asiste la prima victorie a favoriților sub Grant, în fața roș-albaștrilor, după șase ani. Fanii vor să îi aducă un ultim omagiu legendei Sandu Neagu, care s-a stins din viață ieri, la doar 61 ani, iar elevii lui Andone promit victoria, nu pentru bani sau obiectiv, ci pentru a cinsti cum se cuvine memoria "Eroului de la Guadalajara".
De aproape șase ani feroviarii nu s-au mai impus în derby-ul cu Steaua pe teren propriu. Atunci, Sabin Ilie semna o dublă pentru giuleșteni , în etapa a doua a sezonului și făcea inutil golul înscris ulterior de Dică. Scor final Rapid - Steaua 2-1. Totuși, toată suflarea de sub Grant este de părere că nu aceea a fost ultima victorie, pentru că Lazăr&co (mijlocașul la închidere, incert pentru partida din această seară, s-a antrenat aseară normal și va fi, probabil, titular) s-au mai impus o dată pe teren, în martie 2008, când Deaconu a oprit partida de sub Grant la scorul de 1-0 pentru gazde, din cauza brichetei primite în cap - la "masa verde" s-a dat victorie pentru Steaua.
"Cum adică nu ne-am impus în fața Stelei de 6 ani? Păi în 2008 ce s-a întâmplat, cine a bătut? Rapidul a câștigat pe teren, dar s-a stabilit altceva la Comisii. Victoria le-a aparținut giuleștenilor, eu eram la altă echipă atunci și știu prea bine. Nu e nimic, îi batem