Principala curiozitate a meciului cu Olympique Lyon, străinii nou-veniți, a fost rezolvată în mod fericit. Spadacio și, mai ales, Julio Cesar au arătat că știu să desfacă o apărare și că Giuleștiului îi e permis să viseze.
Linia latină de mijlocași ofensivi imaginată de Peseiro, Julio Cesar - Spadacio - Cesinha, se pliază perfect pe temperamentul din Giulești. Pase din prima, soluții ingenioase, mișcare continuă și multe efecte speciale care au totuși și o eficiență de invidiat. Cei trei vor orchestra atacurile Rapidului în noua stagiune și, prin prestația de aseară, promit multe goluri. Un pic imobil în fața lor, Boya rezolvă totuși satisfăcător problema atacantului împins, dovadă cele două goluri de aseară.