Steaua - Dinamo nu are nevoie de nicio etichetă. Un meci cât un campionat, singurul derby care contează în fotbalul românesc programează bătălia cu numărul 121 a unui război declanșat în 21 noiembrie 1948.
Au fost meciuri în care s-au ars peluze, dar și partide jucate în exil, pe fostul „23 august", în așa-zisele cuplaje ceaușiste, în fața unei asistențe cât populația unui municipiu reședință de județ. Au fost meciuri cu multe goluri și altele în care ocaziile s-au numărat pe degetele unei singure mâini. Au fost meciuri la finele cărora combatanții plecau la bere împreună și meciuri în care s-au rupt mâini și picioare.