Nike, producătorul american de îmbrăcăminte sportivă, a reușit să își depășească marea rivală, Adidas, la numărul de cluburi din cele mai importante cinci campionate de fotbal ale Europei cărora le asigură echipamentele de joc. Este pentru prima oară începând din sezonul 2009/2010 când producătorul german cade pe a doua poziție în acest clasament, informează o statistică întocmită de Repucom și PR Marketing.
Adidas a rămas lider doar în Anglia, acolo unde cinci echipe sunt aprovizionate de germani, în timp ce Puma are patru cluburi, iar Nike doar trei. Conform Repucom, Nike a ajuns să furnizeze echipamentul sportiv a nu mai puțin de 26 de cluburi din campionatele de top, cu cinci mai mult decât în sezonul trecut. În acest timp, Adidas a scăzut la 18 echipe, cu patru mai puține decât anul trecut. Revenirea spectaculoasă a celor de la Nike s-a observat și la Campionatul Mondial de fotbal, atunci când, pentru prima oară în istorie, producătorul american a sponsorizat mai multe echipe decât Adidas și a încălțat peste jumătate dintre fotbaliști.
Războiul marilor producători de echipament sportiv în Europa: Nike merge pe cantitate, Adidas pe calitate