Alb-roșiii se plâng că le mai trebuie fotbaliști pentru a forma un prim „11" puternic, dar se despart de cinci jucători.
Mircea Rednic a anunțat că, la finalul cantonamentului din Franța, va ști echipa pe care se va baza, dar și numele celor care nu vor mai face parte din planurile sale.
Acum, cu doar două zile înaintea încheierii perioadei de pregătire de vară, la Dinamo apele nu sunt deloc liniștite. Dacă cei doi jucători aflați în probe, mijlocașul croat Mario Marinovic și fundașul francez Jeremie Rodrigues, au părăsit deja cantonamentul după ce au fost testați în amicalul de luni, cu FC Meyrin, „câinii" vor renunța și la nume „grele" din lot. Curioasă este decizia în privința lui Cristea și a lui Ioradache, practic singurele transferuri notabile ale „câinilor".