Cu gândul încă la bleul lui Napoli, Steaua și-a potolit setea de puncte pe seama mult prea subțirilor „studenți" din Regie. A fost 3-1 la pauză, scor la care s-a auzit și remarca: „E periculos pentru că am marcat de trei ori!". Dar Sportul nu are nimic italian, astfel că s-a terminat 4-2.
120 de secunde de la prima atingere și coșmarul părea să continue. Moment de visare al defensivei, mingea ajunge la Varga și se face 0-1! Intră însă în scenă apoi răutatea lui Lăcătuș și carențele oaspeților, astfel că avantajul Sportului e efemer. Gol Stancu la doar două minute și totul rămâne deschis. Tănase joacă bine în stânga, Bogdan Stancu este aceeași „otravă" pentru poarta din fața sa, iar Apostol și Ricardo sunt pistoanele care împing apoi totul în jumătatea Sportului. Viorel Moldovan face două schimbări, nevoit de împrejurări, dar nimic nu se schimbă în bine pentru el. Sportul suferă pe dreapta, se apără aproximativ pe centru și nu îndrăznește nimic în față. În consecință, se face un 3-1 logic până la pauză. Nimeni nu îndrăznește totuși să creadă că s-a încheiat. Tudor cere trei minute de prelungiri pentru prima repriză, întorcând cuțitul în rana celor din tribune.