Dominique Klein și-a pierdut tatăl la doar un an și șapte luni. Pe 2 februarie 1993, inima lui Michael Klein înceta să bată la finele unui antrenament pe care jucătorul îl efectua la echipa sa, Bayern Uerdingen. De atunci au trecut puțin mai mult de 17 ani, iar Dominique este o domnișoară în toată regula.
Deși a trecut foarte mult timp, Dominique își poartă tatăl în suflet. Seara adoarme cu el în gând, dimineața, când se trezește, ar vrea să fie lângă ea, să-i spună „bună dimineața". „E copleșitor să-l văd pe tatăl meu pe casetele video. E ciudat că-l văd acolo, dar în viața de zi cu zi el nu mai apare niciodată...", își începe Dominique istorisirea. Nu are prea multe amintiri cu Michael în memorie, dar realizează cine a fost tatăl ei. „Am crescut cu un deosebit respect față de ceea ce a realizat tatăl meu și față de numele Klein. Dar niciodată nu vreau să fiu privită doar prin prisma numelui. Nu vreau să profit sub nicio formă de faptul că port acest nume", adaugă Dominique, abia trecută de 18 ani.