Meciul de la Galați, de sâmbătă, se anunță dificil pentru Steaua, astfel că steliștii și-au construit din timp strategia pentru ca împotriva Oțelului Marius Lăcătuș să alinieze cea mai bună echipă. Rădoi ar putea juca la Galați, dar lui Lăcătuș îi e teamă că l-ar putea pierde pentru derby-ul cu Dinamo
Astfel, după ce s-a accidentat la încălzire înaintea partidei cu Gloria Bistrița, căpitanul Mirel Rădoi ar putea reveni în mod normal în primul „11" al Stelei. El s-a antrenat ieri, a lovit și mingea și nu a mai resimțit dureri așa de mari la mușchii inghinali. Oricum, Mirel a avut un program separat de recuperare, fiind protejat de Lăcătuș la meciul cu „U" Cluj tocmai pentru a-l avea la dispoziție pentru următoarele partide. Numai că tehnicianului îi e frică să nu-l forțeze pe căpitan și să-l piardă definitiv pentru meciul-derby cu Dinamo. „Nu mă interesează, dar orice ar fi cu Dinamo tot voi juca. Cu sau fără permisiunea lui Lăcă", spunea ieri prin vestiar Rădoi. De asemenea, Dorin Goian își va relua locul în defensivă după ce a fost suspendat etapa trecută, el urmând să formeze cuplu cu Ghionea dacă Lăcătuș nu-l va lăsa pe Rădoi să joace sâmbătă.