După ce a primit trei etape de suspendare de la UEFA și va rata finala Ligii Campionilor, Franck Ribery ar putea să rămână și în afara lotului pentru Cupa Mondială. Ministrul francez al Sportului i-a sugerat lui Domenech să nu-i ia la turneul final pe jucătorii implicați în scandalul sexual cu prostituata minoră.
Pe lângă trei ani de închisoare și o amendă de 45.000 de euro, Franck Ribery și Karim Benzema își riscă și cariera din cauza relațiilor sexuale pe care le-au avut cu o prostituată, când aceasta era minoră. Conducătoarea ministerului francez al Sportului a criticat dur comportamentul celor doi jucători și i-a sugerat selecționerului Raymond Domenech să nu îi convoace pentru Campionatul Mondial din Africa de Sud din această vară. „Fotbaliștii echipei naționale sunt ambasadorii imaginii Franței în lume. Este rușinos pentru ei să fie implicați în astfel de scandaluri", a spus Roselyne Bachelot.