Prima reprezentativă feminină va ajunge cu fruntea sus în Macedonia. În ultima partidă de verificare, tricolorele au învins aseară cu 31-29 naționala Serbiei.
Selecționerul Radu Voina a încercat să pună la punct ultimele detalii înaintea debutului de la Campionatul European. Un debut care se anunță de „foc", cu un meci împotriva unei mari rivale, Ungaria. Jocul elevelor sale nu l-a mulțumit însă nici aseară, chiar dacă România s-a impus cu 31-29. Tricolorele au avut o prestație oscilantă, cu momente foarte bune, dar și altele de neînțeles. Cel puțin din punct de vedere al scorului, România a trecut în mai multe rânduri de la agonie la extaz. Naționala țării noastre a intrat la cabine cu un avantaj de patru goluri, 18-14, grație
eficacității Ramonei Maier (6 goluri în prima repriză), mai ales pe contraatac.