Naționala feminină de handbal este tot mai convingătoare în turneul olimpic. În jocul secund, România a „transformat" China într-un sparring-partner. Tricolorele au intrat pe teren decise să-și facă partida cât mai ușoară și n-au oferit prea multe șanse adversarelor. China a încercat să pună România în dificultate printr-o apărare avansată și agresivă, dar trupa pregătită de Tadici și Muși a avut soluțiile necesare. Carmen Amariei a „spart" în nenumărate rânduri zidul chinezesc, iar Ionela Gâlcă-Stanca a fost stăpână pe semicercul advers. Apărarea și poarta au funcționat, la rândul lor, la parametrii scontați, astfel că diferența s-a făcut încă din prima repriză (17-11 la pauză). Gazdele au picat și fizic în actul secund, astfel că prima reprezentativă și-a permis să lucreze și la golaveraj. La final, România s-a impus cu 34-20 și a pus deja gând rău următorului adversar, Franța.