România își propune să câștige între șase și opt medalii la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro bazându-se, în unele cazuri, pe un număr simbolic de practicanți. ProSport a inventariat disciplinele la care s-au calificat tricolorii, obiectivele fixate și „piramida" reală pe care se sprijină aceștia și descoperit situații în care până și calificarea la Olimpiadă, ca să nu mai vorbim de o eventuală medalie, pare o minune. Uneori, e vorba de 4 performeri care merg la Rio dintr-un total de 300 de practicanți la nivelul întregii țări. De altfel, starea de ansamblu a sportului românesc pare total ruptă de orgoliile și pretențiile cu care, tradițional, publicul așteaptă Olimpiadele.
România vrea medalii la Olimpiadă cu un sport aproape mort. O țară cu 19 milioane de locuitori mai are 300 de sportivi la haltere, 76 de antrenori la scrimă, 39 de cluburi la gimnastică. La unele discipline, numărul sportivilor s-a redus și de 10 ori