Jovanovic a profitat de vacanță și, acum câteva zile, s-a căsătorit cu prietena sa
După spusele doctorilor, soția lui Jovanovic, Dușika, ar trebui să nască pe 17 iulie, cu trei zile înaintea meciului din Cupa Intertoto, astfel că Jova nu va putea fi prezent la eveniment.
„Sunt jucător profesionist și nu pot lipsi de la antrenamente chiar înaintea acestui meci. Chiar dacă Dușika va naște mai devreme, în perioada cantonamentului din Germania, tot nu am să plec, pentru că nu vreau să pierd pregătirile. Asta este viața de sportiv. Trebuie să facem sacrificii. Totuși, am să vorbesc cu cei din conducerea clubului să îmi dea două zile libere după meciul din Intertoto să merg acasă pentru a-mi vedea băiatul", a spus Jovanovic, care a povestit cu lux de amănunte întâmplările de la nunta sa: „Am avut de toate. Bucăți alese. Invitați pe măsură. Marko Ljubinkovic a fost alături de mine și s-a simțit foarte bine. Și el vrea să se căsătorească în acest an și sper ca nunta mea să fie un exemplu pentru el. Au fost daruri alese, dar cel mai important a fost că toată lumea a fost mulțumită pentru că petrecerea a ținut trei zile și trei nopți. S-a dansat ca la marile cluburi. A fost o nuntă de vis. Artificii, șampanie și muzică de calitate".