Mircea Lucescu a reușit aseară a patra calificare cu Șahtior Donețk în grupele Ligii Campionilor, după succesul cu 3-1 de la Zagreb cu Dinamo.
Tehnicianul român, aflat pe banca „minerilor" din 2004, trebuia aseară să apere rezultatul de 2-0 obținut în meciul tur. „Il Luce" s-a ținut de cuvânt când a declarat pentru presa ucraineană că echipa sa va marca în Croația. Fără Răzvan Raț, accidentat, trupa tehnicianului român nu a avut nicio emoție în privința calificării, mai ales că Adriano a punctat chiar înaintea pauzei pentru un liniștitor 3-0 la general. După ce Balaban a readus egalitatea, brazilienii Brandao și Willian au desăvârșit „opera" calificării, marcând golurile izbăvitoare. Astfel, românul care pregătește cu succes echipa din Donețk de patru sezoane merge încă o dată la „masa bogaților" Europei.
Șahtior Donețk, la a patra calificare în Liga Campionilor