Debusolată psihic și ciuntită fizic, Steaua a arătat ca o formație de duzină contra Otopeniului, dar grecul Kapetanos a fost din nou omul cu golul.
Eternele discuții legate de palmares, tradiție, valoare, salarii, pretenții și orice altceva nu-și mai au rostul, pentru că oricum se vorbește zilnic de ele. A fost nevoie ca bătrânul Petre Marin să își ia inima în dinți și să tragă un șut de la 30 de metri, respins de Nae, ca să ne dăm seama că Steaua respiră. Din păcate, era minutul 35, iar până atunci nu fusese nimic. Nici ulterior nu s-au schimbat lucrurile. Zapata fără nerv, Ogăraru un filozof pe gazon, Baciu și Tudose ca Stan și Bran, Petre Marin, disperat să nu își arate vârsta, Bicfalvi, în căutarea evoluțiilor din era Hagi, Tiago așteptând o zi mai bună, Toja, maestru al driblingurilor înapoi, Stancu,