Samuel Eto''o s-a arătat extrem de surprins de reacțiile pe care le-au stârnit declarațiile sale legate de o eventuală despărțire de FC Barcelona.
„Am spus că dacă nici în sezonul următor nu vom câștiga nimic, se vor împlini trei ani secetoși, iar asta este inadmisibil pentru un asemenea club. În aceste condiții, plec 3.000%!", a declarat jucătorul camerunez. "Tot ceea ce am spus nu vreau să fie luat ca o amenințare la adresa Barcelonei, dar și noi, fotbaliștii, avem orgoliu și responsabilități. Leziunile m-au împiedicat să evoluez la nivelul potențial maxim, însă sper ca în sezonul viitor să nu mai am probleme", a continuat vârful de lance al catalanilor.