Nicolae Forminte e binedispus, relaxat, pare că nici nu știe că peste o lună se va bate cu chinezoaicele, la ele acasă. „Fetele, vreți înghețată, sau ciocolată?", le întreabă Forminte. Cu ani în urmă, o astfel de întrebare le-ar fi produs aproape un atac de cord lui Milo, Amânar sau Gogean. Dar acum, fetele răspund, parcă indiferent, banal, „da, vrem"... Doar Izbașa, cea mai înaltă, dar și mai dezghețată dintre ele, forțează nițel: „Da'' poate se dă după înălțime, o înghețată așa, cât mine...", și fuge apoi râzând, să facă o piruetă 7.2 deasupra apei, care-i iese perfect. Riscăm o glumă: „Bine că măcar în piscină îți iese..." Forminte și fetele izbucnesc în râs... Sandra ripostează: „Hai, hai, vezi ce scrieți în ziar... poate nu-i de bine... vezi că sunt cam rea"...