Ministrul TS Monica Iacob-Ridzi practică și șantajul! Nu o spunem noi, ci fostul director al DSJ Buzău, Dan Răspopa. Acesta susține că șefa sportului i-a cerut demisia din funcție fără niciun motiv întemeiat, iar pentru a se asigura că va obține rezultatul scontat, demnitarul a recurs și la câteva căi de intimidare.
Circul a început în urma unui conflict pe plan local între Dan Răspopa și Cezar Preda, președintele PDL Buzău, în urma căruia primul a pierdut sprijinul politic. Pentru a-l schimba din funcție, Preda a intervenit la ministrul TS. Colegă de partid, Monica Iacob-Ridzi nu a stat prea mult pe gânduri și a acționat în consecință.