V-ați imagina ca echipa de fotbal Universitatea Craiova să se desființeze? Probabil că niciodată. În acest punct a ajuns însă o altă Știință, cea din handbalul masculin românesc. Minaur Baia Mare se află într-o criză fără precedent, fiind foarte aproape de a fi desființată.
Handbalul a fost pentru aproximativ 30 de ani un adevărat fenomen, nu numai sportiv, ci și social, la Baia Mare. 4.000 de oameni în sală și alte câteva mii în afară se înghesuiau meci de meci doar pentru a respira pentru „Mina de aur", așa cum era denumită formația băimăreană, pentru a savura „efectul" Maricel Voinea. „Pe vremuri, oamenii erau cățărați până și pe grinzile care atârnau în sală. Erau în pericol să cadă de acolo, dar pentru Minaur își riscau și viața, numai să-și vadă idolii", rememorează fostul antrenor Lascăr Pană momentele în care Minaur atrăgea lumea ca un magnet.