Fazele litigioase din suprafața de pedeapsă vor fi judecate mult mai bine prin introducerea arbitrilor de careu
UEFA a decis ca, în această ediție a Europa League, să experimenteze un nou sistem de arbitraj. Noutatea e legată de mărirea numărului de arbitri de pe teren, de la patru (central, asistenți plus rezervă) la șase, prin adăugarea arbitrilor de careu. Evident, sistemul presupune anumite modificări ale percepției asupra arbitrajului.
Avantajele
În primul rând, simulările jucătorilor se vor împuțina drastic. Având încă patru ochi la dispoziție, e greu de crezut că oamenii în negru se vor mai putea păcăli la fel de ușor ca până acum.
E posibil să crească și numărul de lovituri de la 11 metri acordate pentru că acum careul de 16 metri va fi sub o supraveghere atentă și mai multe contacte, care de obicei nu sunt observate, vor fi acum penalizate. Și numărul de cartonașe galbene ar putea crește, pentru că simulanții nu se vor descuraja atât de ușor. Și, pentru că suntem în România, trebuie luat în calcul și faptul că șefilor de club le va fi mult mai greu să corupă o brigadă de arbitri, costurile fiind mult mai mari.
Tușierii, doar cu ofisaidul
Asistenții vor avea mult mai puțin de lucru odată cu implementarea arbitrilor de careu. Acestora le rămâne, practic, doar să judece ofsaidul și cui trebuie acordată posesia la aruncările de la margine, pentru că e de așteptat ca arbitrii de careu să se implice și în fazele în care se decide dacă balonul a trecut sau nu linia porț