Ce a făcut Răzvan în timpul meciului, de la 1-0, nu s-a văzut la televizor. A luat cu greu loc pe bancă, s-a agitat, a țipat, le-a șoptit jucătorilor veniți la margine. A trăit meciul.
După, au urmat interviurile, live-urile, conferința, telefoanele, felicitările, mesajele și gândurile. În semn de respect, lituanianul Danilevicius i-a oferit tricoul său, pe care Răzvan l-a acceptat, cerând în plus ca el să fie și semnat de vedeta gazdelor. „E un simbol al primului meu meci ca selecționer. Nu știu de ce au făcut acest gest", a spus Lucescu. Ajuns la hotel, s-a așezat la masă cu secundul, cu Bogdan Stelea, alături de care a vorbit despre situația din grupa noastră, din celelalte grupe și, mai ales, despre meciul nostru.