În Bosnia, vocea tribunei te speria de cum intrai în stadion. Ieri, pe Giulești, a fost altceva. Un cântec continuu, menit să-i facă pe băieții lui Răzvan să joace, în sfârșit, ceva fotbal. Rapidiștii din peluză nu aveau cum să-i uite pe ai lor, Săpunaru sau Raț, și nici pe rivala Steaua.