Spre deosebire de România și Franța, cea de-a treia favorită a grupei a 7-a, naționala Serbiei, a pășit cu dreptul, învingând acasă, cu 2-0, reprezentativa Insulelor Faroe. Important este că s-au bifat cele trei puncte, însă, după cum subliniază cotidianul Vecernie Novosti, problemele rămân aceleași, chiar dacă pe bancă se află acum un tehnician cu foarte multă experiență, Radomir Antic. Meciul nu a avut istoric, practic oaspeții făcând din portarul Dislenjkovic un șomer, pentru că au existat doar trei -patru încercări de șut de la distanță, fără precizie, feroezii fiind preocupați doar de limitarea proporțiilor scorului.