La numai două luni distanță după ce mulți s-au grăbit să-i anticipeze finalul de carieră, în urma apariției de la Wimbledon, Serena Williams a arătat la Flushing Meadows că mai are multe de spus în lumea tenisului mondial. Peste câteva zile, numărul unu mondial în ierarhia WTA va împlini 33 de ani (n.r. 26 septembrie), însă acest lucru nu este deloc un impediment pentru a obține în continuare trofee pe bandă rulantă. Duminică noaptea, Serena a câștigat al 18-lea titlu de Grand Slam din carieră, la capătul a două săptămâni în care nu a avut practic rivală. În finala de la US Open, Williams a învins-o cu 6-3, 6-3 pe Caroline Wozniacki.
Serena, pe urmele germancei Steffi Graf după titlul de la US Open. Semnificația numărului 18 pentru Williams