Gaz Metan nu și-a revenit după lecția din Giulești, unde a încasat patru goluri și a pierdut ieri cu 6-2 jocul cu Timișoara. Asta după ce în sezonul trecut, aceeași Timișoara primea o adevărată corecție: 5-1.
Euforici după victoria istorică din etapa trecută în fața rivalilor de la Dinamo, bănățenii au venit la Mediaș să demonstreze că acest lucru nu a fost doar o întâmplare. Iar primele cinci minute le-au dat dreptate când Artiom Karamyan (4) trimite o torpilă la care Vâtcă este gata-gata să o scape în poartă. Imediat, medieșenii își aduc aminte că anul trecut i-au umilit pe cei de la Poli Timișoara, administrându-le un 5-1 de poveste în turul campionatului, și răspund prin Bud (7), care îi dă ceva emoții lui Supic. Însă cele două ocazii se dovedesc doar o zvâcnire de moment, pentru că după aceste execuții urmează o pauză lungă în care nu se întâmplă nimic.