Despre Rapid nu poți spune niciodată că este în criză. Aproape mereu însă face crize în care intră singură, și tot singură găsește surprinzătoare căi de ieșire. Înrăită aseară de un gol primit devreme, Giuleștina a revenit în stil propriu și pare să fi depășit momentul nefast.
Instabilitatea emoțională din Giulești dă în continuare migrene Rapidului. Meciul de după scandalul nevestelor acostate de antrenor a opus vișiniilor exact echipa de care nu aveau nevoie, adică una deloc impresionabilă. Cea ardeleană și așezată a lui Cristi Pustai. Gaz Metan a început meciul cu un echilibru cu care a neutralizat ușor entuziasmul gazdelor. Golul lui Todea a venit repede și amar de logic pentru băieții lui Șumudică. A urmat apoi o repriză în care Rapid s-a chinuit bezmetic sub ploaia de scandări și amenințări a unor tribune pentru care nu mai există răbdare. Dacă Rapid e însă o echipă impulsivă, e și frumos de nebună, cam după chipul antrenorului său, astfel că, în numai câteva zeci de secunde, pe finalul primei părți, se ridică din genunchi și lovește de două ori, schimbând cursul unui joc care părea pierdut.
De urmat, ce urmează?
Șumudică face explozie și aleargă până în fața galeriei pentru a celebra revenirea, după care repriza se încheie cu același ant