Constantin „Dudu" Dumitraș (65 de ani) este un nume de pe vremea când România exista în hocheiul mondial. El a fugit din țară în 1980 și a ajuns antrenor în Germania.
A fost primul „tricolor" care cucerit un trofeu individual: „se întâmpla în 1966, la Zagreb, pe când aveam numai 20 de ani", povestește „Dudu". Portar al naționalei la Olimpiada de la Grenoble din 1968, când încă băteam Franța (7-3) și jucam de la egal cu Norvegia (3-4), Dumitraș a renunțat la hochei la numai 30 de ani, deși putea să mai joace mult și bine. S-a apucat de antrenorat, la Dinamo, clubul a cărui poartă a apărat-o ca jucător.
„Am preluat echipa de la marele Mihai Flamaropol. A fost o ședință în care s-a decis succesorul, între mine și Eduard Pană. Eu aș fi fost de acord să colaborăm, însă el a refuzat categoric. Voia să fie și antrenor principal, și jucător. Nu a ținut. Șefii m-au ales pe mine să conduc secția. Știu că nu i-a căzut bine lui Pană", povestește „Dudu" cu un zâmbet amar.
Căzut în dizgrație
Ajuns maior de securitate, cu relații beton în Ministerul de Interne, Dumitraș a căzut în dizgrație la finele anilor 70, când sora sa a fugit în Canada. „Nu mai puteam sta, mai ales că începuseră să mă toarne la Securitate vreo trei băieți din echipă. Unul dintre ei spunea în urmă cu ceva ani, la o aniversare a
Și de asta România a dispărut de pe harta mondială a hocheiului!** Povestea omului care ar fi schimbat soarta sportului cu pucul: „Colegii m-au turnat la Securitate”